Intră acum și în grupul de
Un bărbat din Siminicea este cercetat penal pentru că a realizat o instalație de ocolire a contorului de gaz natural, prejudiciind astfel distribuitorul de gaz.
Polițiști ai orașului Salcea, în baza unor informații despre comiterea unei fapte penale, s-au deplasat joi seara la locuința unui bărbat din satul Siminicea.
Împreună cu un inginer din cadrul Delgaz-Grid și un tehnician criminalist din cadrul Serviciului Criminalistic Suceava, s-a stabilit faptul că în cutia de gaze naturale de la imobilul respectiv au fost efectuate lucrări de evitare a înregistrării consumului de gaze naturale printr-un sistem artizanal.
Proprietarul imobilului a recunoscut comiterea faptei, în cauză urmând a fi stabilit un prejudiciu de către reprezentanții Delgaz-Grid.
În acest caz a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la sistemul de alimentare cu gaze naturale sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare.
Intră acum și în grupul de