Intră acum și în grupul de
O adolescentă de 16 ani a fost rănită, duminică dimineața, într-un accident rutier produs pe Podul Unirii din Suceava.
Potrivit ancgetei polițiștilor, duminică la ora 8:45, o tânără de 18 ani din Ipotești a condus un autoturism Suzuki SX4, pe strada Mirăuți din Suceava, dinspre centrul orașului către Iulius Mall Suceava.
La un moment dat ea a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune frontală cu capul de pod de peste râul Suceava.
În aceste împrejurări pasagerul de pe scaunul din dreapta față, o adolescentă de 16 ani a suferit leziuni fiind transportată cu ambulanța la Spitalul Clinic Județean Suceava, unde a fost diagnosticată preliminar cu„contuzie lombară”.
Șoferița a fost testată cu aparatul etilometru, iar rezultatul afișat de acesta fiind 0,00mg/L alcool pur în aerul expirat, iar apoi a fost condusă la Spitalul Județean Suceava Sf. Ioan cel Nou, pentru prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În acest caz s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul savârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.
Intră acum și în grupul de