Detaliile accidentului de la Poiana Stampei: Șoferul unui Nissan a adormit la volan și a intrat într-un autocamion care circula din sens opus


Intră acum și în grupul de

Trei persoane au fost rănite, sâmbătă dimineața, într-un accident rutier produs pe DN 17 în zona comunei Poiana Stampei.

Potrivit anchetei polițiștilor, sâmbătă, în jurul orelor 06:50, un bărbat de 74 de ani din Botoșani a condus un autoturism Nissan pe D.N. 17, pe raza comunei Poiana Stampei, circulând din direcţia Vatra Dornei către Bistrița.

Când a ajuns într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, semnalizată corespunzător, acesta a adormit la volan, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu ansamblul de vehicule care tracta semiremorca cu condus de un bărbat de 64 de ani din comuna Verești, care se deplasa regulamentar din sens opus.

În urma accidentului rutier a rezultat rănirea ușoară a conducătorului autoturismului, a ocupantei locului dreapta față a acestuia, o femeie de 69 de ani din Botoșani, cât și a ocupantei locului stânga spate din autoturism, o femeie de 59 ani tot din Botoșani.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri.

Acestora li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În acest caz s-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de ,,vătămarea corporală din culpă”.


Intră acum și în grupul de