Sucevean băut și drogat depistat în trafic pe strada Cernăuți din Suceava


Intră acum și în grupul de

Un sucevean este cercetat penal, a fost amendat cu 3300 de lei și lăsat fără permis 90 de zile după ce a fost depistat în trafic băut și drogat.

Potrivit Poliției Suceava, sâmbătă, în jurul orei 0:20, un echipaj din cadrul Poliției Municiului Suceava- Biroul Rutier, în timp ce efectua activități de supraveghere și control trafic rutier pe strada Cernăți din Suceava a observat un autoturism BMW, condus de un bărbat care se deplasa spre str. Grigore Al. Ghica.

A fost efectuat semnal regulamentar de oprire prin punerea în funcțiune a semnalelor acustice și luminoase ale autospecialei, ocazie cu care conducătorul auto a oprit pe partea dreaptă a direcței sale de plasare.

În urma verificării documentelor s-a stabilit că la volan era un tânăr de 29 de ani din Suceava care a fost testat cu aparatul etilometru, ocazie cu care s-a stabilit faptul că acesta are o concentrație alcoolică de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul Drug Test, conducătorul auto fiind de acord, iar în urma atestării aparatul a indicat pozitiv pentru COCAINĂ, CANNABIS – 5, AMFETAMINĂ ȘI METAMFETAMINĂ.

Șoferul a fost condus apoi la Spitalul Clinic Județean de Urgențe ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava pentru prelevarea de mostre biologice de sânge şi urină în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive, ocazie cu care acesta a refuzat recoltarea.

În acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ”refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, verificările urmând a fi continuate pentru stabilirea felului și împrejurărilor deținerii substanțelor identificate. De asemenea, șoferul a fost sancţionat contravenţional potrivit prevederilor cu amendă în valoare de 3300 lei, iar ca măsură complementară suspendarea permisului de conducere pe o perioadă de 90 de zile.


Intră acum și în grupul de