Intră acum și în grupul de
E.ON Gaz Distribuţie va sista, joi, începând cu ora 11.00, alimentarea cu gaze naturale pe 11 străzi din municipiul reşedinţă de judeţ, anunţă Departamentul de Relaţii Publice şi Comunicare E.ON România. Potrivit sursei citate, oprirea gazului metan se datorează efectuării unor lucrări specifice la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale, fiind afectate următoarele străzi:
• Ştefan Dracinschi
• Tudor Vladimirescu
• Samoil Isopescu
• Euxodiu Hurmuzachi
• Grigore Vindireu
• Tipografiei
• Mitropoliei
• Ana Ipătescu
• Ştefan cel Mare
• Alexandru cel Bun
• Ştefan Tomşa
Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, începând cel mai probabil în jurul orei 15.00, precizează Departamentul de Relaţii Publice şi Comunicare E.ON România.
“Compania noastră solicită consumatorilor să închidă toate focurile deschise, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon: 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie) sau 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă)”, mai menţionează Departamentul de Relaţii Publice şi Comunicare E.ON România.
Intră acum și în grupul de