Un bărbat din Preuteși a murit după ce a căzut în beci de pe terasa locuinței


Intră acum și în grupul de

Un bărbat din Preutești a murit, duminică seara, după ce a căzut în beci de pe terasa locuinței.

Potrivit datelor din ancheta polițiștilor, bărbatul ar fi consumat în exces băuturi alcoolice la domiciliu, iar în jurul orelor 18.15, în timp ce se afla pe terasa locuinței, întrucât se afla în stare vădită de ebrietate, s-a dezechilibrat și a căzut în beciul locuinței.

Ulterior concubina acestuia care se afla în curte întrucât nu l-a mai văzut pe bărbat s-a deplasat pe terasă și l-a văzut căzut în beci apoi a anunțat un vecin, iar ulterior a sesizat evenimentul prin 112.

 La fața locului s-a deplasat un echipaj de ambulanță din Municipiul Fălticeni, care a constatat decesul numitului bărbatului.

Cu ocazia cercetării la fața locului, s-a stabilit că treptele beciului erau în construcție, fiind montat doar cofrajul din lemn, iar acesta a căzut de la o distanță de 2 metri față de placa de beton a terasei.

Concubina bărbatului a mai precizat că acesta era cunoscut ca și consumator de băuturi alcoolice, iar la momentul producerii nu se mai afla nimeni în curtea locuinței.

Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Municipal Fălticeni în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului.


Intră acum și în grupul de