Intră acum și în grupul de
O persoană a fost rănită, duminică seara, într-un accident rutier produs pe raza localității Dumbrăveni.
Potrivit datelor din ancheta polițiștilor, duminică în jurul orei 21:30, o femeie de 35 de ani din Dumbrăveni a condus autoturismul marca Ford pe DN 29 dinspe Salcea spre Dumbrăveni.
Aceasta nu a păstrat o distanță corespunzătoare în mers și a intrat în coliziune față – spate cu un autoturism VW care se deplasa în aceeași direcție de mers și care era condus de un bărbat de 65 de ani din Suceava.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a șoferului din Suceava care a fost transportat cu ambulanța la UPU Suceava, unde i s-a stabilit diagnosticul :„contuzionat ușor prin accident rutier, TCC, TCF, contuzie umăr stâng, contuzie torace”.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, ulterior acestora fiindu-le recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În acest caz s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate de lucrătorii Serviciului Rutier Suceava.
Intră acum și în grupul de