Șoferiță din Suceava depistată pozitiv la substanțe interzise după ce a lovit un autoturism staționat


Intră acum și în grupul de

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipale Suceava – Biroul Rutier au obținut informații, duminică după amiaza în jurul orei 15:30, despre faptul că un autoturism Audi ar fi acroșat ușor un alt autoturism ce se afla staționat pe str. Rulmentului din Suceava, iar conducătorul/ conducătoarea este posibil să se afle sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise.

Polițiștii au identificat autoturismul Audi A4 staționat în parcarea unui hypermarket din Obcini, fără ca vreo persoană să se afle în autoturism, polițiștii desfășurând activități de monitorizare în zonă.

Ulterior, în jurul orei 16:04, după ce autoturismul Audi A4 s-a pus în mișcare pe Calea Obcinelor, i-a fost efectuat semnal regulamentar de oprire prin folosirea semnalelor acustice și luminoase, ocazie cu care conducătoarea autoturismului s-a conformat și a oprit pe Calea Obcinelor, în zona băncii Transilvania, stabilind că auto a fost condus de către o femeie din Suceava.

Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Totodată aceasta a fost condusă la sediul Poliției Municipiului Suceava, unde a fost testată şi cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru consumul de benzodiazepine.

Întrucât autoturismul avea I.T.P. expirată la data de 07.03.2024, șoferița a fost sacționată contravențional, fiind aplicată măsura tehnico-administrativă de reținere a certificatului de înmatriculare și imobilizare a vehiculului.

 În acest caz a fost înregistrat dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”.


Intră acum și în grupul de