Un tânăr din Arbore a intrat cu mașina într-un copac de pe marginea drumului


Intră acum și în grupul de

Un tânăr șofer din Arbore a fost rănit, vineri, într-un accident rutier pe raza localității Clit.

Potrivit datelor din anchetă, un tânăr de 23 de ani din Arbore conducea, vineri, în jurul orei 8:50, un autoturism Ford  pe DJ 209 J, pe raza localității Clit, având direcția de deplasare spre centrul satului Clit.

Din motive necunoscute, fiind luate în calcul inclusiv posibile afecțiuni medicale, șoferul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns în șanțul din partea dreaptă a drumului și a intrat în coliziune frontală cu un arbore din afara părții carosabile. În urma impactului a rezultat avarierea autoturismului, precum și vătămarea corporală a conducătorului auto care se afla singur în autoturism.

În urma sesizării la 112, acesta a fost preluat și transportat cu ambulanța la Spitalul Județean Suceava, unde a fost examinat de cadrele medicale fiindu-i stabilit următorul diagnostic: „contuzionat ușor prin accident rutier; observație contuzie toraco-abdominală” – rănit ușor.

În urma testării cu aparatul etilometru a tânărului a rezultat o valoare de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat iar în urma testării cu aparatul drugtest, a rezultat o valoare negativă pentru toate substanțele, acestuia fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei din sânge.

S-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.


Intră acum și în grupul de