Intră acum și în grupul de
Un biciclist a fost rănit, miercuri după amiaza pe strada Volovățului din Rădăuți după ce a fost acroșat de portiera unei mașini.
Potrivit datelor din anchetă, miercuri, în jurul orelor 15:20, un bărbat a condus un autoturismul Audi înmatriculat în Marea Britanie pe strada Volovățului din Rădăuți dinspre str. Cuza Vodă către str. Călărași.
Ajungând în dreptul unui imobil, șoferul a parcat autoturismul în dreptul unei clinicii oftalmologice, iar în momentul în care pasagera, ce se afla pe bancheta din partea stânga față (autoturism având postul pe partea dreapta), a deschis portiera sa, a acroșat cu portiera un biciclist ce avea aceeași direcție de deplasare, venind dinspre str. Cuza Vodă.
Ca urmare a impactului, biciclistul a căzut pe carosabil, suferind leziuni, fapt pentru care a fost solicitată prezența unui echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță, victima fiind preluată și transportată la Spitalul Rădăuți, loc în care i-au fost acordate îngrijri medicale.
Biciclistul a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ, după care i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În acest caz s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.
Intră acum și în grupul de