Intră acum și în grupul de
Un bărbat din Rădăuți a murit luni seara după ce a căzut și s-a lovit cu capul de trotuar.
Potrivit datelor din ancheta polițiștilor, luni seara în jurul orelor 22:50, un rădăuțean de 66 de ani mergea în calitate de pieton, pe lângă bicicletă, pe trotuarul de pe strada Ștefan cel Mare din Rădăuți.
În momentul în care a ajuns în apropierea locuinței de domiciliu de pe strada Ștefan cel Mare, a căzut pe trotuar, lovindu-se în zona capului , suferind leziuni.
Din verificările efectuate s-a stabilit că bărbatul cunoscut cu afecțiuni cardiace și diabetice mergea pe trotuar pe lângă bicicletă, iar la un moment dat i sa-a făcut rău și și-a pierdut echilibrul, a căzut , lovindu-se cu capul de trotuar.
La fața locului, s-a prezentat un echipaj de salvare și unul SMURD care au efectuat manevre de resuscitare a persoanei în cauză, însă fără rezultat, ulterior fiind declarat decesul acesteia, marți, la ora 00:22.
Cadavrul bărbatului a fost transportat la morga Spitalului Rădăuți în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei morții.
Intră acum și în grupul de