Un bărbat a murit sub ochii tatălui său după ce un arbore pe care l-a tăiat în pădure s-a rostogolit peste el și l-a zdrobit


Intră acum și în grupul de

Un bărbat a murit, marți după amiaza, în timp ce se afla în zona Barnar unde, alături de tatăl său, tăia arbori care fuseseră afectați de fenomene meteo.

Polițiștii din Broșteni au fost sesizați, marți, la ora 17:12 prin 112 de un bărbat de 56 de ani din Moisei-Maramureș că s-a produs un accident de muncă soldat cu decesul unei persoane.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție pe Drumul Forestier Barnar pe o distanță de aproximativ 15 km, iar mai apoi pedestru pe o distanță de aproximativ 500 m pe un drum forestier accidentat.

La fața locului se afla apelantul și tatăl victimei din comuna Rodna-Maramureș.

Pentru extragerea cadavrului bărbatului a fost necesară intervenția unor lucrători specializați de la Salvamont Vatra Dornei întrucât zona unde s-a produs evenimentul este accidentată și greu accesibilă.

Polițiștii au stabilit că cei doi, tată și fiu, lucrau fără forme legale pentru o firmă și aveau drept obiectiv să taie de la trunchi arbori ce fuseseră deja doborâți de vânt sau alte fenomene naturale și să fie transportați pe marginea drumului forestier.

Astfel, marți, în jurul orei 16:00, lucrătorul a tăiat un astfel de copac, iar din cauza înclinației solului, trunchiul copacului nu s-a mai ținut de pământ, s-a rostogolit peste el și l-a zdrobit.

La acest eveniment a fost martor doar tatăl bărbatului.

În acest caz se fac cercetări pentru „ucidere din culpă”, „neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” .


Intră acum și în grupul de