Intră acum și în grupul de
Un bărbat din Iaslovăț a fost urmărit printr-un lan de porumb și încătușat după ce a condus un vehicul sub influența alcoolului și a încercat să fugă de polițiști
Un echipaj de poliție format din trei lucrători de poliție din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea și un lucrător de poliție din cadrul B.O.P. Rădăuți, care desfășura, sâmbătă seara, activități de poliție rutieră pe raza comunei Dornești, a efectuat semnal de oprire unui autoturism care se deplasa pe DN 17A Dornești.
Conducătorul auto a fost legitimat în persoana unui bărbat din comuna Iaslovăț persoană care emana halenă alcoolică motiv pentru care șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a devenit imediat după testare agitat, iar la un moment dat a început să alerge către un lan de porumb ce se afla în imediata apropiere. Imediat lucrătorii de poliție au procedat la urmărirea pedestră a șoferului pe o distanță de aproximativ 250 m, acesta fiind prins, imobilizat la sol și încătușat.
Bărbatul a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În acest caz s-a procedat la reținerea permisului de conducere, fiindu-i eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
În acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, cauza urmând a fi soluționată procedural de către polițiștii Postului de Poliție Dornești.
Intră acum și în grupul de