Intră acum și în grupul de
O fetiță în vârstă de zece luni din Burla a ajuns, joi seara, la Spitalul Municipal Rădăuți de unde a fost transferată la SCJU Suceava cu arsuri de gradul II la nivelul corpului.
Potrivit datelor din anchetă, joi seara în jurul orelor 22.30, în timp ce membrii familiei se aflau acasă, iar mama fetei încălzea apă într-un vas cu ajutorul unui fierbător , într-un moment de neatenție, fetița a tras vasul cu apa fierbinte, cauzându-și multiple arsuri pe suprafața corpului.
Părinții fetei au trasportat-o la Spitalul Rădăuți în vederea acordărilor de îngrijiri medicale, fiind diagnosticată cu arsuri de gradul II la nivelul gambei și în zona bilaterală a membrului inferior, de asemenea și în zona membrului superior drept.
Fetița a fost apoi transferată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
În cauză, lucrătorii de poliție s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”, cauza urmând să fie soluționată procedural de către lucrătorii din cadrul Postului de Poliție Burla.
Intră acum și în grupul de