Bărbat din Fântânele rănit de o trotinetă electrică în timp ce traversa neregulamentar strada


Intră acum și în grupul de

Un bărbat din Fântânele a fost rănit, joi seara, de o trotinetă electrică după ce a traversat strada fără să se asigure.

Potrivit datelor din anchetă, joi, în jurul orei 21:30, un adolescent de 15 de ani, din sat Bănești, comuna Fântânele se deplasa pe DJ290 pe raza  comunei Fântânele pe o trotinetă electrică cu direcția de deplasare către sat Roșcani.

La un moment dat acesta a surprins și accidentat un bărbat în vârstă de 81 ani, care s-a angajat în traversarea neregulamentară a drumului public fără a se asigura în prealabil.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală bărbatului care a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, pentru acordarea îngrijirilor medicale, unde i-a fost stabilit diagnosticul preliminare: excoriații occipitale și contuzie toracică.

Conducătorul minor al trotinetei electrice, a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate de lucrători din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Suceava fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.


Intră acum și în grupul de