Două familii din Vicovu de Sus au ajuns la spital cu intoxicație cu ciuperci


Intră acum și în grupul de

Polițiștii orașului Vicovu de Sus au fost sesizați telefonic, duminică dimineața, că la Spitalul municipal Rădăuți au ajuns șase persoane diagnosticate cu intoxicație voluntară cu ciuperci.

 Din primele verificări a rezultat faptul că în cursul zilei de sâmbptp membrii unui număr de două familii, respectiv un copil și părinții lui, și o femeie și cei doi copii ai ei, au cules din pădure ciuperci.

Ulterior, în jurul orei 22:00 aceștia au preparat și mâncat ciupercile.

Pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică acestora li s-a făcut rău, motiv pentru care în dimineața zilei de 14.07.2024, în jurul orei 05.00, au apelat la  112 solicitând intervenția cadrelor medicale.

Toate cele șase persoane au fost transportate la Spitalul municipal Rădăți, fiind diagnosticațe cu gastrointerocolite, după care au fost trasferate la Secția ”Boli infecțioase” din cadrul aceluiași spital.

În cauză, s-a înregistrat un dosar de cercetare penală cu privire la săvârșirea unui număr de șase infracțiuni  de „vătămare corporală din culpă”, ce urmează a fi soluționat procedural.


Intră acum și în grupul de