Intră acum și în grupul de
O femeie a murit, marți, într-un accident produs la Sadova.
Potrivit anchetei polițiștilor, un polonez conducea marți dimineața în jurul orei 9:55 o motocicletă pe DN 17 în zona comunei Sadova, având-o ca pasageră pe soţia sa.
Acesta s-a angajat în efectuarea unei manevre neregulamentare de depăşire a unei coloane de autovehicule, prin încălcarea marcajului longitudinal continuu, ocazie cu care a intrat în coliziune cu parapetul metalic de pe marginea dreaptă a drumului, ricoșând și acroșând ușor și o autoutilitară Mercedes Benz condusă în faţa sa, pe aceeaşi direcţie de mers.
Din impact a fost acroșată uşor și o altă autoutilitara VW Crafter condusă pe aceeaşi direcţie de mers, acesta din urmă considerând că nu este nevoie să stea la fața locului, părăsind locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie imediat după producerea acestuia, fiind identificat, în trafic, pe raza comunei Suceviţa.
În urma accidentului soția motociclistului a decedat la faţa locului ca urmare a leziunilor suferite. În timpul cercetării la faţa locului motocilistul a acuzat unele dureri, fiind transportat cu ambulanţa la Spitalul Municipal Câmpulung – Moldovenesc unde a fost diagnosticat cu „contuzionat prin accident rutier ”, urmând a i se efectua investigaţii suplimentare.Cei trei conducători auto au fost testaţi cu paratul etilometru, rezultatele fiind negative, după care le-a fost recoltată câte o mostră biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Intră acum și în grupul de