O șoferiță beată a provocat un accident cu doi răniți pe strada Ion Irimescu din Suceava


Intră acum și în grupul de

Două persoane au fost rănite, marți după amiaza, într-un accident rutier produs pe strada Ion Irimescu din Suceava.

Potrivit anchetei polițiștilor, marți în jurul orei 16:20 o femeie de 38 ani din Șcheia conducea un autoturism Skoda Fabia pe str. Ion Irimescu din Suceava din direcția localității Moara, către Suceava.

Șoferița nu a păstrat o distanță suficientă față de autoturismul care se deplasa în fața sa pentru evitarea impactului și a intrat în coliziune față –  spate cu un autoturism Ford Focus, condus de un bărbat, care la rândul sau a ricoșat în autoturismul care se afla în fața sa, respectiv un Audi A4 condus de un alt bărbat.

În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală a unei pasagere din autoturismul Ford, precum și a conducătorului autoturismului Audi, care au fost transportați cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență Suceava unde au fost diagnosticați cu ”traumatism coloană lombară ” în cazul șoferului și ”contuzie toracică” în cazul pasagerei.

Conducătoarea autoturismului Skoda Fabia a fost testă cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a refuzat să fie condusă la Spitalul Județean de Urgență în vederea recoltării de mostre biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

Conducătorii celorlalte autoturisme au fost testati cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ pentru fiecare în parte, după care au fost conduși la Spitalul Județean de Urgență Suceava, în vederea recoltării de mostre biologice.

Cercetările sunt continuate de lucrători din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Suceava sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”vătămare corporală din culpă”, ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și ”refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.


Intră acum și în grupul de