Intră acum și în grupul de
Un bărbat din Fântâna Mare a murit, duminică, pe un drum public din comună în timp ce era cu caprele la păscut.
Potrivit datelor din ancheta polițiștilor, duminică, în jurul orei 08:30, un bărbat din Fântâna Mare mergea pe drumul public din comună când s-a întâlnit cu un alt localnic care pășuna caprele.
În urma unei discuții purtate cu acesta, bărbatul l-a rugat pe celălalt să îi aducă caprele, menționând că se simte rău și nu se poate deplasa după ele.
Respectivul s-a deplasat pe pășunea din apropiere să ducă caprele, iar când a revenit l-a găsit pe localnic căzut în stradă.
Observând faptul că bărbatul este în stare de inconștiență a apelat 112, solicitând intervenția organelor abilitate. La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Servicului de Ambulanță Fălticeni, care a efectuat manevre de resuscitare fără succes, constatând decesul.
În acest caz urmează să fie efectuat examenul medico-legal fiind deschis un dosar penal pentru „ucidere din culpă” ce va fi solutionat de către lucrătorii Postului de Poliție Fântâna Mare.
Intră acum și în grupul de