Un șofer beat a adormit în mașină după ce a provocat un accident la Horodniceni. Polițiștii au fost nevoiți să chemată ambulanța pentru a-l duce la spital pentru probe de sânge


Intră acum și în grupul de

Un șofer care a provocat un accident, duminică, la Horodniceni a fost găsit dormind beat în mașină.

Potrivit datelor din anchetă, duminică, în jurul orei 12.40, în timp ce se afla pe DC 93C pe raza satului Brădățel, din comuna Horodniceni, un bărbat de 67 de ani, din sat Lămășeni, comuna Rădășeni, a efectuat o manevră de mers cu spatele cu autoturismul său VW ocazie cu care a acroșat partea din spate a unui autoturism Skoda  ce se afla parcat pe aceeași parte a drumului, rezultând doar pagube materiale minore ale celor două vehicule.

La sosirea la fața locului a echipajului de poliție, s-a constatat că șoferul vinovat dormea pe scaunul conducătorului auto, iar din habitaclu se simțea un puternic miros de alcool. Întrucât conducătorul auto nu a putut fi testat de către polițiști pentru consum de alcool cu aparatul etilometru din dotare și nici transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, la fața locului a fost solicitată prin apel 112 un echipaj de ambulanță care la transportat pe acesta la Spitalul Municipal Fălticeni, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge fără consimțământ, urmând ca în data de 12.08.2024 recoltarea să fie validată de către instanța de judecată din cadrul Judecătoriei Fălticeni prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni.

Din verificările efectuat în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat că respectivul figurează cu permis de conducere cu, drept de conducere SUSPENDAT.

În acest caz s-a întocmit dosar penal privind infracţiunile de ,,conducere fără permis” și  „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”.


Intră acum și în grupul de