Intră acum și în grupul de
O femeie de 41 de ani din Bădeuți și-a rupt, luni, un picior după ce a căzut de pe o scară în timp ce făcea curățenie în biserica din localitate.
Potrivit datelor din ancheta polițiștilor, luni, în jurul orei 11.50, o femeie de 41 de ani din Bădeuți, efectua voluntar activități de curățenie la Biserica ortodoxă “Adormirea Maicii Domnului” din Bădeuți, orașul Milișăuți.
Astfel, femeia se afla pe o scară metalică și curăța geamurile din fața ușii de acces. La un moment dat scara a alunecat pe peretele clădirii, iar femeia, dezechilibrându-se, a căzut pe scărilie din beton din fața bisercii.
În urma căzăturii, de la o distanță de aproximativ 2,5 metri femeia a suferit leziuni la membrul inferior stâng, fiind trasnportată la Spitalul Municipal Rădăuți.
Personalul medical din cadrul Spitalului Municipal Rădăuți au stabilit diagnosticul victimei ca fiind “fractură pilon tibial stâng”.
Polițiștii au procedat la întocmirea din oficiu a unui dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se da soluție procedurală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
Intră acum și în grupul de