Intră acum și în grupul de
Un bărbat de 61 de ani din Zvoriștea a murit, joi, după ce i s-a făcut rău în timp ce suda țevi de la rețeaua de apă-canalizare din Vicovu de Sus.
Potrivit datelor din ancheta polițiștilor, miercuri, bărbatul din Zvoriștea, angajat al unei firme de construcții din Suceava, efectua, împreună cu alți muncitori, lucrări la rețeaua de canalizare de pe strada Iacob Zadik, din orașul Vicovu de Sus.
La un moment dat, în timp ce efectua activități de sudură a țevilor din material plastic, bărbatul a precizat că se simte rău și s-a așezat pe spate, timp în care șeful de șantier a solicitat intervenția unui echipaj specializat la fața locului pentru a-i acorda îngrijiri medicale. Între timp starea bărbatului s-a înrăutățit, acesta devenind inconștient.
La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul SAJ Rădăuți care a efectuat manevre de resuscitare, însă după finalizarea acestora a fost declarat decesul bărbatului.
În acest caz urmează efectuarea necropsiei pentru pentru stabilirea cu exactitate a cauzei morții.
Intră acum și în grupul de