Detaliile accidentului cu trei mașini de la Bunești: Un șofer a intrat în depășire fără să sesizeze că un alt autoturism îl depășea


Intră acum și în grupul de

 O femeie a fost rănită ușor, duminică după amiaza, într-un accident rutier produs pe DN 2 în zona localității Bunești.

Potrivit datelor din ancheta polițiștilor, duminică, în jurul orei 13:20, un bărbat din Siret conducea un autovehicul AUDI, pe raza satului Bunești, din direcția Suceava spre Fălticeni.

Acesta s-a angajat neregulamentar în depășirea unui autovehiculul VOLVO înmatriculat în Marea Britanie, condus de un bărbat din satul Hârtop, neasigurându-se că autovehiculul BMW  condus de un ucainean și care se afla în spatele său, se angajase în depășirea regulamentară.

Pentru a evita coliziunea cu autovehiculul AUDI, conducătorul BMW-ului a virat către stânga, moment în care a derapat și a intrat în coliziune cu autovehiculul VOLVO, proiectându-l în afara părții carosabile.

În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a pasagerei din autovehiculul VOLVO, o femeie din sat Șerbănești care a fost transportată cu un echipaj SMURD la Spitalul Municipal Fălticeni, stabilindu-i-se ca și diagnostic „contuzionat usor prin accident rutier”.

 Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilometru rezultatele fiind negative, urmând să li se preleveze probe biologice de sânge.

Din primele verificări, vinovat de producerea accidentului se face conducătorul autovehiculului AUDI, care nu s-a asigurat în momentul efectuării manevrei de depășire a autovehiculului care circula în fața sa.

În acest caz s-a dispus  întocmirea dosarului penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”vătămare corporală din culpă”.


Intră acum și în grupul de