Detaliile accidentului de la Călugăreni: Un șofer a intrat pe contrasens într-o curbă și a lovit o mașină care circula regulamentar


Intră acum și în grupul de

Trei persoane, între care o femeie și doi copii, au fost răniți sâmbătă seara, într-un accident produs la Călugăreni.

Potrivit anchetei polițiștilor, un tânăr de 20 de ani din comuna Zvoriștea conducea sâmbătă, la ora 23:00 un BMW pe DN29A, direcția Suceava-Zvoriștea, iar într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus de mers(contrasens), unde a intrat în coliziune frontală cu autoturismul marca Mazda condus de o femeie, din direcția Zvoriștea-Suceava.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a trei persoane, respectiv a șoferiței din Mazda și a doi copii în vârstă de 9  și 6 ani care au fost preluați de echipaje medicale de urgență și transportați la UPU Spitalul Județean Suceava.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În acest caz s-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „vătămarea corporală din culpă”.


Intră acum și în grupul de