Un bărbat din Părhăuți a murit în ambulanța cu care era transportat la spital după ce în timpul nopții i s-a făcut rău


Intră acum și în grupul de

Polițiștii din cadrul SPR 9 Șcheia au fost sesizați, sâmbătă dimineața, de ofițerul de serviciu din cadrul Politiei Municipiului Suceava cu privire la faptul că un bărbat din localitatea Părhăuți a decedat.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție din cadrul Secție 9 Poliție Rurală Șcheia împreună cu un technician criminalist din cadrul IPJ Suceava care au constatat că bărbatul de 61 de ani locuia împreună cu soția șii fiica loc.

În noaptea de vineri spre sâmbătă în jurul orei 00:30 bărbatul s-a trezit din somn, a început să se simtă rău, acuzând dureri în zona pieptului și respirând cu dificultate, motiv pentru care a trezit-o pe soția sa, care a solicitat intervenția unui echipaj medical.

Bărbatul urma un tratament medicamentos întrucât avea probleme cardiace, însă de aproximativ 3 zile nu mai lua medicamente deoarece i s-au terminat.

La fața locului s-a deplasat un echipaj medical care l-a găsit pe bărbat în stare de inconștiență, prezentând edem pulmonar, iar în timp ce se afla în ambulanță acesta a intrat în stop cardio-respirator, ulterior (ora 01:53) constatându-se decesul.

La examinarea sumară a cadavrului acesta nu prezenta leziuni pe suprafața corpului.

Cadavrul a fost transportat la morga Spitalui Judetean Suceava în vederea efectuarii necropsiei.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de „ucidere din culpă”.


Intră acum și în grupul de