Ucrainean căutat de peste un an și jumătate de autoritățile din Polonia, depistat în PTF Siret


Intră acum și în grupul de

Poliţiştii de frontieră suceveni au depistat la intrarea în țară un cetățean ucrainean de 41 de ani, pe numele căruia autoritățile din Polonia au emis un mandat european de arestare.

Potrivit STPF Suceava, joi, 5 septembrie a.c., în jurul orei 23.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, s-a prezentat pe sensul de intrare în România, un cetățean ucrainean în vârstă de 41 de ani, călătorind cu un autoturism înmatriculat în Ucraina.

Cu ocazia formalităţilor pentru intrarea în țară, în urma controlului efectuat de polițitii de frontieră, s-a constatat că pe numele acestuia a fost emis, în data de 03 februarie 2023, un mandat european de arestare de către autoritățile din Polonia.

Persoana în cauză a fost predată unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.


Intră acum și în grupul de