Pieton rănit la Botoșana într-un accident rutier provocat de un șofer beat care a părăsit locul incidentului


Intră acum și în grupul de

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dărmănești au fost sesizați, duminică seara în jurul orei 22:25 de un asistent medical al Serviciului de Ambulanță cu privire la un incident petrecut în localitatea Botoșana, unde o persoană a fost rănită, posibil în urma unui accident rutier.

În jurul orei 21:38, un bărbat care se deplasa pe marginea DJ178, în calitate de pieton, a fost acroșat de un autoturism de culoare gri. În urma impactului, pietonul a suferit leziuni ușoare, reușind să se deplaseze singur la domiciliu.

Polițiștii au identificat autoturismul implicat în eveniment, un Volkswagen Bora gri, care prezenta avarii caracteristice unui impact cu un pieton, respectiv în zona aripii stânga și a parbrizului. În urma verificărilor, s-a stabilit că mașina a fost condusă de un localnic care consumase băuturi alcoolice înainte de accident. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe numele conducătorului auto a fost deschis un dosar penal pentru „vătămare corporală din culpă”, „părăsirea locului accidentului” și „conducerea sub influența alcoolului”. Poliția continuă cercetările.


Intră acum și în grupul de