Intră acum și în grupul de
Polițiștii care efectuau, duminică seara, în jurul orei 19:20 serviciul de patrulare pe DC31 în localitatea Negrileasa din comuna Stulpicani au observat că un autoturism Audi staționa cu motorul pornit, în mijlocul drumului, pe partea carosabilă, fără să mai fie loc pentru trecerea altui autovehicul din nici un sens.
Polițiștii au identificat, pe scaunul șoferului, singur în autoturism, un localnic care dormea.
Șoferul emana halenă alcoolică și se afla în vădită stare de ebrietate, motiv pentru care nu a putut prezenta documentele sale sau ale autoturismului. Acesta a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Orășenesc Gura Humorului pentru a i se recolta mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Acesta și-a exprimat consimțământul scris cu privire la efectuarea examinării fizice și prelevarea de mostre biologice de sânge de la acesta.
Cadrele medicale au procedat la recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a procedat la verificarea în bazele de date ocazie cu care s-a stabilit faptul că șoferul deține permis de conducere valabil pentru toate categoriile.
În acest caz s-a întocmit dosar penal și se continuă cercetările de către lucrătorii Poliției orașului Frasin, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice urmând a se face propunere procedurală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.
Intră acum și în grupul de