Tragedia de la Călugăreni: Bărbatul a căzut în fântâna adâncă de 10 metri când un mal de pământ s-a surpat fiind acoperit de pământ


Intră acum și în grupul de

Un bărbat care a lucrat la săparea unei fântâni a murit, la Călugăreni, după ce aflat pe marginea fântânii a căzut în interior când un mal de pământ s-a surpat și a fost acoperit cu pământ.

Potrivit datelor din ancheta polițiștilor, un bărbat de 43 de ani din  Adâncata, săpa o fântână în curtea sa fiind ajutat de patru consăteni.

Martorii relatează faptul că la un moment dat, în timp ce victima se afla pe marginea fântânii, un mal de pământ s-a surpat, iar acesta a căzut în interior, fiind acoperit de pământ. Adâncimea aproximativă a fântânii era de aproximativ 10 m şi nu erau introduse tuburi de beton.

La faţa locului au intervenit mai multe echipaje din cadrul ISU şi SMURD Suceava, dar și voluntari cu excavatoare proprietate.

Duminică dimineața în jurul orei 05.30, în urma săpăturilor efectuate la locuința din localitatea Călugăreni de către lucrătorii din cadrul SMURD – ISU Suceava și a voluntarilor cu utilaje specifice de excavare și descarcerare a fost identificat trupul bărbatului, la o adâncime de aproximativ 10 metri. Acesta nu prezenta semne vitale, motiv pentru care echipajul ambulanțier din cadrul SAJ Suceava a constatat decesul.

   În urma investigațiilor efectuate la fața locului reiese faptul că în timp ce victima se afla pe marginea fântânii, un mal de pământ s-a surpat iar acesta a căzut în interior, fiind acoperit de pământ.

Urmează a se efectua necropsia pentr stabilirea cauzei decesului.

În acest caz s-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „uciderea din culpă”.


Intră acum și în grupul de