Tânăr băut și fără permis, rănit după ce a intrat cu motocileta într-un cap de pod între Vârvata și Deleni


Intră acum și în grupul de

Poliția Orașului Gura Humorului a fost alertată, duminică dimineața la ora 2:32, printr-un apel la 112 cu privire la un accident rutier în care un bărbat a căzut cu motocicleta într-un șanț, pe drumul comunal dintre satele Vârvata și Deleni.

Potrivit primelor cercetări, un tânăr de 20 de ani, din comuna Pârteștii de Jos, conducea o motocicletă Honda pe drumul comunal DC24A în direcția Vârful Dealului.

Acesta a pierdut controlul motocicletei și a pătruns pe contrasens, ieșind de pe carosabil și lovindu-se de un cap de pod. Accidentul a avut loc din cauza lipsei de experiență în conducerea motocicletelor și a vitezei neadaptate la condițiile de drum.

La fața locului, polițiștii au constatat că tânărul emana un miros puternic de alcool și, în urma verificărilor, au stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Din cauza leziunilor suferite, nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, iar personalul medical i-a prelevat mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările și au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis, urmând să stabilească împrejurările exacte ale accidentului.


Intră acum și în grupul de