Intră acum și în grupul de
Un incendiu a izbucnit joi, 17 octombrie 2024, în localitatea Mihăileni, județul Botoșani, fiind anunțat la 112 la ora 15:52.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, lt. col. Alin Găleată, pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Siret, împreună cu lucrătorii Serviciului voluntar pentru situații de urgență Mihăileni, au intervenit cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru a localiza și lichida incendiul.
La sosirea echipajelor, flăcările cuprinseseră deja o anexă gospodărească și o bucătărie de vară, existând riscul de propagare la casa de locuit și la proprietățile învecinate. Incendiul a fost stins la ora 17:36.
În urma incendiului, au ars un adăpost pentru păsări, acoperișul bucătăriei de vară, bunurile depozitate în pod, aproximativ doi metri cubi de lemn de foc și două tone de furaje. Cauza probabilă a izbucnirii focului a fost utilizarea unui arzător cu gaz de către proprietar, care încerca să igienizeze adăpostul de păsări.
Din fericire, nu au fost raportate victime, iar pompierii au reușit să salveze locuința și construcțiile învecinate, prevenind extinderea incendiului.
Intră acum și în grupul de