Intră acum și în grupul de
Un accident rutier a avut loc, miercuri, pe raza localității Pleșești, comuna Vulturești.
Potrivit anchetei polițiștilor, o femeie de 29 de ani, din Fălticeni, aflată la volanul unui autoturism marca Seat, a pierdut controlul direcției de mers din cauza altor preocupări.
Incidentul s-a produs la intersecția cu DC 1 Hreațca, pe drumul dintre Liteni și Hârtop.
Mașina a lovit un cap de pod și s-a răsturnat pe partea carosabilă.
În autoturism se aflau și cei patru copii ai șoferiței cu vârste de 7 ani, 5ani, 3 ani și 6 luni. Niciunul dintre copii nu era fixat în scaune speciale, potrivit verificărilor efectuate la fața locului.
În urma accidentului, cei patru minori au suferit răni ușoare, dar nu a fost necesară internarea acestora.
Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au stabilit că vina pentru producerea accidentului îi aparține șoferiței, iar pe numele acesteia a fost deschis un dosar penal pentru „vătămare corporală din culpă”.
Intră acum și în grupul de