„Salvati Copiii” Suceava a lansat o campanie de educare impotriva violentei asupra copiilor. Detalii aici


Intră acum și în grupul de

Organizaţia „Salvati Copiii”, filiala Suceava, a lansat, marţi, o campanie de educare și de sensibilizare pentru a combate violenţa la adresa copiilor și pentru a promova modele educaţionale pozitive, cu respectarea nevoilor afective și psihice ale acestora.

Campania „Ascultă-i sufletul” își propune să atragă atenţia asupra nevoilor emoţionale și psihice ale copiilor, precum și asupra efectelor negative pe care le au disciplinarea prin bătaie, umilinţa și neglijenţa în ceea ce priveşte dezvoltarea psihică și afectivă a acestora și modul în care se formează și se va comporta viitorul adult.

”Această campanie a fost impusă de o problemă reală din societate. Bătaia nu ajută un copil să se dezvolte. Bătaia nu educă. Bătaia induce frică și nesiguranţă unui copil. Ea umilește și rănește sufletul unui copil. Un copil bătut are toate șansele să devină un adult care prezintă simptome legate de unele suferinţe psihice, cum ar fi depresia, anxietatea, tulburări de alimentaţie. Un copil bătut nu va ști cum să se poarte în societate și va fi la rândul său un copil care are un comportament agresiv. De aceea, semnalul pe care îl tragem este că avem nevoie să ne creștem copiii fără bătaie, cu modele de parenting pozitive și cu respect faţă de nevoile emoţionale și psihice ale copiilor. Dacă noi ca societate nu renunţăm la anumite mentalităţi și la anumite comportamente, atunci riscăm ca societatea de mâine să fie și mai agresivă decât cea de azi”, a declarat Camelia Iordache, preşedintele filialei Suceava a organizaţiei „Salvaţi Copiii”.

Sloganul campaniei este ”Trupul se vindecă. Sufletul nu” tocmai pentru a sublinia faptul că suferinţa emoţională indusă copiilor prin bătaie și violenţă poate lăsa răni profunde, care nu se văd uneori cu ochiul liber, dar care afectează echilibrul emoţional pentru toată viaţa.

„Această campanie vine ca un mod de prevenţie, de educare asupra violenţei. Se ştie că disciplinarea negativă presupune folosirea violenţei fizice şi verbale, dar are şi consecinţe grave asupra dezvoltării copilului. Pe termen scurt, copilul va repeta acel comportament indezirabil, chiar dacă a fost lovit, chiar dacă a fost admonestat. Pe termen lung, avem de-a face cu afectarea stimei de sine a copilului, implicit cu dezvoltarea sentimentului de frică şi de lipsă a controlului asupra anumitor situaţii. La centrul de consiliere pentru părinţi situat pe strada Armenească, la Nr. 41, noi am dezvoltat un program de consiliere al părinţilor privind disciplinarea pozitivă, dedicat şi profesioniştilor, unde se învaţă metode de disciplinare, cu mare atenţie, pentru a nu răni sufletul copilului”, a declarat Doina Fîntînariu, psiholog colaborator în cadrul Organizaţiei „Salvaţi Copiii”, specializat pe abuzul asupra copilului.

Campania se va derula în perioada septembrie 2011 – decembrie 2011.

Potrivit datelor furnizate de către Direcţia Generală Protecţia Copilului, din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2010, 11.232 copii au fost victime ale unei forme de abuz, neglijarea copilului fiind pe primul loc.

Majoritatea abuzurilor se petrec în familie: 10.395 copii din 11.232 au suferit o formă de abuz în cadrul familiei, pe primul loc fiind din nou neglijarea copilului – astfel din totalul de 7.642 copiii raportaţi, 7.401 sunt neglijaţi în cadrul familiei.

Astfel din totalul de abuzuri fizice asupra copilului, de 1.254, 1.188 au loc în familie, din 1.218 cazuri de abuz emoţional asupra copilului, 1.169 au loc în familie. O incidenţa crescută a cazurilor de abuz sexual asupra copilului se înregistrată tot în familie: dintr-un total de 623 cazuri, 367 se petrec în familie şi 238 în alte locaţii.

În primele trei luni ale acestui an (1 ianuarie 2011 – 31 martie 2011) 2.893 de copii au fost victime ale abuzurilor: fizice (252), emoţionale (353), sexuale (122), neglijare (2.078), exploatare prin muncă (52), exploatare sexuală (11), exploatare pentru comitere infracţiuni (2.893).

Studiile arată că 80% dintre copiii victime ale abuzului devin tineri adulţi care întrunesc criteriile de diagnostic pentru cel puţin o tulburare de sănătate mintală înainte de a împlini 21 de ani: depresie, anxietate, tulburări de alimentaţie, sindrom de stres post-traumatic, probleme de ataşament, tulburare de conduită.


Intră acum și în grupul de