Peste 20 de persoane s-au rătăcit în timp ce culegeau ciuperci. Poliția Suceava recomandă măsuri de siguranță pentru călătorii, agrement și culesul de ciuperci


Intră acum și în grupul de

În ultima lună, peste 20 de persoane s-au rătăcit în păduri în timp ce culegeau ciuperci, majoritatea cazurilor fiind raportate de familiile îngrijorate că nu pot contacta telefonic persoanele respective. Printre cei rătăciți s-au numărat mulți vârstnici și persoane aflate sub tratament medical, astfel că riscul a fost crescut.

Pentru fiecare caz, s-au mobilizat echipe complexe de căutare, implicând poliția, jandarmii din cadrul IJJ Suceava, pompierii ISU Suceava și zeci de voluntari. Datorită acestor intervenții prompte și resurselor implicate, toate persoanele au fost găsite în siguranță. Totuși, odată cu scăderea temperaturilor, riscurile sunt mai mari, în special pe timpul nopții.

Recomandări de Siguranță:

1. Evitați deplasările singuri în păduri, mai ales în zone necunoscute. Informați întotdeauna familia sau prietenii despre locația și traseul planificat.

2. Luați un telefon mobil cu bateria încărcată, preferabil unul care permite localizarea prin SNUAU 112. În caz de rătăcire, contactați imediat operatorul 112 și respectați recomandările acestuia.

3. Dacă vă rătăciți, rămâneți pe loc și evitați să vă mutați fără permisiunea operatorului 112, pentru a preveni pierderea semnalului și a facilita căutările.

4. La lăsarea serii, opriți activitatea și retrageți-vă spre locul de intrare în pădure sau spre un reper cunoscut.

5. Purtați un rucsac cu strictul necesar: lanternă, apă, alimente, haine de protecție contra umezelii și ploii.

6. Mențineți contactul vizual și auditiv cu cei din grup și aveți grijă de copii și vârstnici.


Intră acum și în grupul de