Intră acum și în grupul de
În data de 07.11.2024 Clubul Rotary Suceava Cetate a organizat în cadrul proiectului „Drogurile – de la fascinație la dependență, Ediția I” două întâlniri cu elevii de la Colegiul Național „Petru Rareș” și Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava. La acțiune au participat peste 500 elevi din clasele IX-XII, profesori și psihologi. Prezentarea a fost susținută de prof. dr. Cătălin Țone, expert antidrog și antidoping, autor al volumului intitulat „Marijuana, zborul spre iad”, și una dintre vocile cele mai competente în domeniu.
Tinerii au fost foarte interesați și impresionați de prezentarea făcută, de cazuistica cuprinsă atât în carte cât și în scurtele filme proiectate, s-au pus întrebări și s-au făcut comentarii și remarci foarte pertinente. La final s-au distribuit exemplare din cartea dlui. Cătalin Țone și materiale promoționale care să le amintească tinerilor despre imensele pericole la care se expun prin consumul de droguri.
„Dincolo de măsurile legale, judiciare și medicale pe care statul, prin instituțiile sale abilitate, le ia și de pârghiile punitive și de tratament pe care le uzitează, consider că, sunt la fel de importante aceste întâlniri cu tinerii, în care, atât exemplele pozitive ale celor care au reușit să renunțe la consum, cât și, din păcate, cele negative, uneori fatale, au un rol determinant în a convinge adolescenții să nu aleagă calea dependenței”.
Prevenirea, cunoașterea consecințelor teribile în toată amploarea lor și dialogul sincer sunt instrumente la fel de importante, pentru că, așa cum se poate vedea, post factum, situațiile devin mult mai complicat de soluționat și, uneori, pot lua o turnură către un deznodământ tragic”, a declarat la finalul evenimentului prof. dr. Cătălin Țone, mulțumind în același timp clubului Rotary Suceava Cetate și comunității sucevene.
Evenimentele de astăzi fac parte dintr-un demers mai amplu al organizației în parteneriat cu Interact Suceava Cetate dedicat conștientizării efectelor nocive ale consumului de substanțe psihoactive în rândul tinerilor și părinților din județul Suceava. „Drogurile – de la fascinație la dependență, Ediția I” este un proiect ambițios care aduce împreună autorități, specialiști și comunitatea suceveană pentru a aborda una dintre cele mai mari provocări ale generației tinere: consumul de substanțe psihoactive, promovând totodată soluții sănătoase de viață și alternative constructive pentru dezvoltarea personală și socială a tinerilor. În cadrul acestui proiect au loc mai multe evenimente, precum dezbateri, întâlniri cu specialiști (medici, psihologi, polițiști) și seminarii de sprijin pentru părinți. Organizatorii își propun să transforme acest proiect într-o inițiativă anuală, extinzându-l în anii următori pentru a include mai multe școli și comunități din județul Suceava.
Intră acum și în grupul de