Intră acum și în grupul de
Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată, sâmbătă după amiaza, prin 112 de un bărbat de 49 de ani, din comuna Voitinel, aflat în prezent în Anglia care a fost informat de către o vecină că fosta sa concubină îi scoate mobila din apartament.
Polițiștii deplasați la fața locului au identificat o femeie de 49 de ani, din comuna Calafindești.
Aceasta a declarat că se află în proces de partaj cu reclamantul pentru împărțirea apartamentului și a bunurilor achiziționate împreună.
Ea a recunoscut că, din dorința de a se răzbuna, a decis să ia din apartament mai multe obiecte de mobilier.
Bărbatul a fost contactat telefonic de către polițiști pentru a completa Formularul de evaluare a riscului, în contextul în care se afla în afara țării. Evaluarea a arătat că nu există un risc iminent care să necesite emiterea unui ordin de protecție provizoriu împotriva femeii. De asemenea, el a precizat că nu dorește să solicite un astfel de ordin, dar intenționează să depună plângere penală.
În acest caz, polițiștii au deschis o anchetă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „Furt între rude”, urmând să stabilească circumstanțele și să ia măsurile legale necesare.
Intră acum și în grupul de