Peste 50% din petitiile inaintate Prefecturii Suceava fac referire la refacerea proprietatilor


Intră acum și în grupul de

Mai mult de jumătate dintre petiţiile înaintate de locuitorii judeţului Prefecturii Suceava, în primele nouă luni ale acestui an, au ca obiect refacerea proprietăţilor, informează într-un comunicat de presă purtătorul de cuvânt al Prefecturii Suceava, Monica Tătaru.

Potrivit sursei citate, în primele nouă luni ale acestui an, Instituţia Prefectului judeţului Suceava a primit un număr total de 1177 de petiţii, din care 1003 de petiţii locale şi 174 de petiţii centrale. Tătaru a arătat că în urma clasificării pe categorii, s-a constatat că cele mai multe, 669, reprezentând 56,83 din total, au ca obiect refacerea proprietăţilor agricole, forestiere şi imobile, în timp ce 423, reprezentând 35,8 la sută, sunt cereri de ajutoare sociale, de locuinţe sau probleme de interes comunitar.

La Prefectura Suceava au fost înregistrate 39 de reclamaţii la adresa unor funcţionari publici, iar nouă petiţii au avut ca obiect probleme legate de recalcularea sau majorarea de pensii. Tătaru a adăugat că în aceeaşi perioadă, au fost primite în audienţă de prefect un număr de 364 de persoane şi 129 de persoane de subprefect.


Intră acum și în grupul de