Bărbat din Vicovu de Sus condamnat în Italia pentru furt de motorină a fost reținut de polițiștii suceveni în baza unui mandat european de arestare


Intră acum și în grupul de

Un bărbat de 34 de ani din Vicovu de Sus a fost reținut, marți, în baza unui mandat european de arestare pentru „jaf organizat sau armat”.  .

Astfel, Poliţia oraşului Vicovu de Sus a primit spre executare Mandatul european de arestare nr. 54/2023 emis de către Parchetul de pe lângă Tribunalul din Nocera Inferioare (Salerno) pe numele unui bărbat de 34 de ani, cu domiciliul în  orașul Vicovu de Sus, care a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani și 4 (patru) luni închisoare, pentru furt de motorină.

În acest caz Poliția oraşului Vicovu de Sus a constituit o echipă operativă în vederea identificării şi reţinerii bărbatului care a fost identificat la domiciliu, iar după ce i s-a înmânat o copie a mandatului european de arestare a fost preluat de către polițiștii din cadrul SIC în vederea luării măsurilor legale.

El a fost prezentat procurorului de serviciul din cadrul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Suceava, fiind emisă o ordonanță de reținere, urmând să fie prezentat Curții de Apel Suceava.


Intră acum și în grupul de