Intră acum și în grupul de
Un accident de circulație în urma căruia un copil de un an a fost rănit ușor s-a produs, sâmbătă seara, pe DN 2 în zona localității Dărmănești.
Potrivit anchetei polițiștilor, sâmbătă, în jurul orei 18:00 o tânără de 22 de ani din comuna Burla conducea un autoturism Volkswagen Golf pe DN 2, având direcția de deplasare dinspre Dărmănești spre Dănila.
Șoferița a efectuat manevra de depășire a mai multor autoturisme, iar la reintrarea pe banda de circulație a acroșat în partea stânga-față un autoturism Volkswagen Caddy, condus regulamentar de un bărbat de 63 de ani din Vicovu de Sus, care circula în aceeași direcție.
După impact, autoturismul marca Volkswagen Golf a ieșit în afara părții carosabile.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a unui copil în vârstă de un un an din comuna Burla, pasager în autoturismul marca Volkswagen Golf, care a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava pentru acordarea îngrijirilor medicale unde, în urma investigațiilor medicale a fost diagnosticat cu „contuzionat ușor prin accident rutier” – rănit ușor.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat în ambele cazurile.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.
Intră acum și în grupul de