Șofer prins la Marginea cu permis expirat și fără asigurare RCA: Dosar penal, sancțiuni contravenționale și auutoturism imobilizat


Intră acum și în grupul de

Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, aflați, vineri seara, în jurul orei 20:55 în exercitarea atribuțiilor pe raza comunei Marginea, au oprit pentru control un autoturism care circula pe DN 2E, din direcția centrul comunei Marginea spre Horodnic de Sus.

La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat din Marginea care nu avea asupra sa niciun document personal sau al vehiculului. Verificările efectuate în bazele de date ale Poliției Române au relevat că acesta deține un permis de conducere categoria „B”, însă documentul era expirat din 20 ianuarie 2022. Mai mult, dreptul său de a conduce era suspendat ca urmare a unui dosar penal anterior.

De asemenea, s-a stabilit că autoturismul aparține unei terțe persoane, care i-a încredințat vehiculul în deplină cunoștință de cauză, deși știa că șoferul are dreptul de a conduce suspendat. În urma verificării autoturismului, polițiștii au constatat că, deși Inspecția Tehnică Periodică (ITP) era valabilă, polița de asigurare RCA era expirată.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Acesta a fost sancționat contravențional cu o amendă de 990 lei, conform HG 1391/2006, pentru lipsa documentelor personale și ale vehiculului. Plăcuțele de înmatriculare au fost reținute pentru lipsa RCA, iar autoturismul a fost imobilizat.

În plus, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „încredințarea unui vehicul unei persoane care nu posedă permis de conducere”.


Intră acum și în grupul de