Locuință din Chilișeni, afectată de un incendiu izbucnit de la coșul de fum


Intră acum și în grupul de

Pompierii militari ai subunității de pompieri Suceava, împreună cu lucrători ai Serviciului voluntar pentru situații de urgență Udești, au intervenit, marți, cu 3 autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Chilișeni.

Potrivit sublocotenent Andreea-Louana Popovici din cadrul ISU Suceava, la sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la acoperișul și la podul casei de locuit, cu pericol de propagare la vecinătăți.

Incendiul a fost lichidat după o intervenție de aproape două ore.

În incendiu au ars  acoperișul și podul casei pe o suprafață de 100 de metri pătrați și s-au degradat pereții locuinței și bunurile din interior.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile, a arătat sursa citată care a precizat că, din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei de locuit,  o construcție anexă și trei locuințe învecinate.


Intră acum și în grupul de