Detaliile accidentului de la Vama: Șoferul unui autoturism a pătruns pe contrasens acroșând o remorcă și apoi a lovit o altă mașină ce venea din sens opus


Intră acum și în grupul de

Trei persoane au ajuns, joi seara, la spital în urma unui accident rutier produs pe DN 17 în comuna Vama.

Potrivit anchetei polițiștilor, joi seara în jurul orei 19:00, un bărbat din Molid conducea un autovehicul Land Rover pe DN 17, în localitatea Vama cu direcția de deplasare către orașul Gura Humorului.

Ajuns într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, acesta a pătruns pe sensul opus de deplasare acroșând o semiremorcă tractată de o autoutilitară Man condusă de un șofer din județul Maramureș care se deplasa spre Câmpulung Moldovenesc, iar ulterior a intrat în coliziune și cu un autoturism Seat condus de un bărbat din Câmpulung Moldovenesc care circula în spatele camionului.

În urma producerii accidentului, conducătorul camionului și-a continuat deplasarea, anunțând ulterior producerea evenimentului rutier și fiind identificat în municipiul Câmpulung Moldovenesc.

De asemenea, în urma accidentului au fost transportate la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc trei persoane, având calitatea de pasageri în autoturismul marca Seat respectiv o femeie care a suferit un atac de panică, un copil de patru ani care nu a suferit leziuni, și o femeie în vârstă de 57 de ani care a fost diagnosticată cu „contuzie umăr drept”.

Toți cei trei conducători de vehicule implicați în eveniment au fost testați alcoolscopic cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative, fiindu-le totodată recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”.


Intră acum și în grupul de