Intră acum și în grupul de
Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Dornești au continuat cercetările în cazul faptelor de „violență în familie” și „distrugere” petrecute în dimineața zilei de 1 ianuarie 2025, în comuna Dornești.
Inițial, incidentul a fost semnalat de un asistent medical al Serviciului de Ambulanță Suceava, care a raportat o altercație între persoane aflate în stare de ebrietate.
Conform investigațiilor, în prima zi a noului an, în jurul orei 06:30, doi bărbați din Dornești au intervenit pentru a ajuta pe un altul pe care l-au găsit căzut din cauza stării de ebrietate.
Cei doi l-au transportat la domiciliu, unde fiul acestuia, a interpretat greșit situația, acuzându-i pe cei doi de agresiune față de tatăl său și l-a lovit pe unul dintre bărbați generând un conflict reciproc.
În urma incidentului, poliția a deschis dosare penale pentru trei infracțiuni de „violență în familie” și a extins cercetările și pentru faptele de „distrugere” și „violarea de domiciliu”. Trei dintre cei care au participat la altercație au fost reținuți joi pentru o perioadă de 24 de ore și transportați la Centrul de Reținere și Arest Preventiv al I.P.J. Bacău.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului competent pentru a se stabili măsurile legale ce se impun.
Intră acum și în grupul de