Trei șoferi, depistați la volan cu alcoolemii mari, plasați de procurorii din Fălticeni sub control judiciar


Intră acum și în grupul de

Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni a anunțat că a dispus, joi și vineri, luarea măsurii preventive de control judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, pentru trei persoane implicate în săvârșirea unor infracțiuni rutiere grave.

Astfel, un bărbat, Z.M., în vârstă de 46 de ani este cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. La data de 1 ianuarie 2025, în jurul orei 19:50, Z.M. a fost surprins conducând un autoturism în municipiul Fălticeni, având o alcoolemie de 2,15‰ (proba I) și 1,92‰ (proba II). Conducătorul auto a acroșat un alt vehicul din cauza nepăstrării distanței laterale corespunzătoare, provocând pagube materiale.

Un alt șofer, C.N.C., în vârstă de 36 de ani, este anchetat pentru o faptă similară, comisă la 1 ianuarie 2025, în jurul orei 11:11. Acesta a condus un autoturism marca Mercedes Benz pe DJ 209H, între Fălticeni și Baia, având o alcoolemie de 2,32‰ (proba I) și 2,13‰ (proba II).

În cel de-al treila caz, un tânăr de 29 de ani, S.I.N., este cercetat pentr multiple infracțiuni: conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, fără permis de conducere și cu plăcuțe de înmatriculare false. Astfel, în data de  8 ianuarie 2025, în jurul orei 21:35, acesta a fost prins conducând un Ford Mondeo pe DJ 209A, în localitatea Dumbrava, județul Suceava. Alcoolemia sa era de 1,93‰ (proba I) și 1,74‰ (proba II).

Persoanele plasate sub control judiciar trebuie să respecte o serie de restricții, printre care interdicția de a părăsi teritoriul României (pentru Z.M. și C.N.C.) sau al județului Suceava (pentru S.I.N.) fără acordul prealabil al procurorului. Anterior, inculpații au fost reținuți pentru 24 de ore.


Intră acum și în grupul de