Maratonul de voluntariat „Cutia Bebelușului” ajunge la Suceava și își propune în acest an să ajute 100 de mame


Intră acum și în grupul de

Maratonul de Voluntariat „Cutia Bebelușului”, un eveniment organizat de Asociația SAMAS se va desfășura, marți, 4 februarie 2025, începând cu ora 11:30, la Camera de Comerț și Industrie, situată pe Strada Universității, nr. 15-17 din Suceava.

Maratonul de Voluntariat Cutia Bebelușului este o inițiativă menită să sprijine mamele și bebelușii aflați în nevoie, prin echiparea și distribuirea unor pachete esențiale pentru primele luni de viață ale nou-născuților. Evenimentul este o provocare pentru comunitate, fiind un apel la generozitate și solidaritate, având ca obiectiv pregătirea a 100 de Cutii ale Bebelușului, care vor ajunge la mamele din medii vulnerabile.

„Credem că suntem o comunitate atât timp cât simțim că aparținem acesteia și împărtășim valorile, dar și eforturile ei de a rezolva situații care ne privesc pe toți. Prin implicare în viața comunității, putem genera schimbările pe care ni le dorim în societate”, au transmis organizatorii.

Programul Cutia Bebelușului, desfășurat de Asociația SAMAS și finanțat de Fundația OMV Petrom, a sprijinit până acum 5.300 de mame și nou-născuții acestora, ajungând în 10 județe din România. Parteneriatul cu Direcțiile de Sănătate Publică din județele Suceava, Bacu, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Călărași, Constanța, Dolj, Gorj, Mehedinți și Neamț face posibilă implicarea a peste 450 de cadre medicale și asistenți medicali comunitari, care distribuie Cutia Bebelușului în casele familiilor beneficiare.

Cutiile Bebelușului conțin produse esențiale pentru primele 3 luni de viață ale bebelușului, alături de informații utile despre siguranța și îngrijirea nou-născuților.


Intră acum și în grupul de