Intră acum și în grupul de
În cadrul Campaniei „Săptămâna Nonviolenței în mediul școlar” inițiat de IȘJ Suceava – educație permanentă și activități extrașcolare, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei” Gura Humorului s-au desfășurat o paletă diversă de activități care au avut ca scop promovarea unui mediu școlar incluziv în care să prevaleze Respectul, Educația, Siguranța, Prevenția, Emoția, Comunicarea și Toleranța. Activitățile desfășurate sunt cuprinse și în cadrul Proiectului „ALEG SĂ FIU CUMINTE” din Programul Național „Împreună prindem curaj” coordonat de Ministerul Educației. La activități au participat un număr de 230 elevi din 36 de clase coordonați de un număr de 35 de cadre didactice și 7 instructori de educație și un pedagog. S-au desfășurat 17 activități interactive, diverse care au contribuit la formarea unei comunități școlare pașnice în care elevii aleg să fie cuminți, toleranți și respectuoși.
Activitatea „Atitudinea ta contează” – Săptămâna Nonviolenței în mediul școlar s-a desfășurat în parteneriat cu Poliția orașului Gura Humorului și a cuprins: o poveste moralizatoare despre înțelegere și iertare, o dezbatere coordonată de agent șef adjunct Ursachi Loredana asupra unui caz real despre un confict în care au fost implicați elevi, un film animat suport pentru discutarea importanței adaptării unui comportament nonviolent în situații critice – elevii au identificat soluții pașnice pentru rezolvarea lor, s-au prezentat noile prevederi ale codului penal pentru infrancțiunile comise de elevi cu vârste mai mari de 14 ani și s-a realizat “Cercul copiilor pașnici” – elevii și-au dat mâinile și au transmis câte un mesaj pozitiv colegului alăturat.
Campania R.E.S.P.E.C.T. în parteneriat cu Poliția orașului Gura Humorului a fost marcată printr-o activitate în care elevii au fost protagoniștii mai multor jocuri educative care să încurajeze un comportament bazat pe comunicare, empatie, toleranță și respect pentru realizarea unui mediu școlar incluziv, armonios și non-discriminatoriu, cuprinzând componentele: Responsabilitate. Educație. Siguranță. Prevenție. Emoții. Comunicare. Toleranță. Astfel jocuri ca „Mingea poznașă”- despre CINSTE și ADEVĂR din viața clasei/școlii, „Umbrela protectoare pentru vreme ploioasă” – elevii au evidențiat modalități de intervenție atunci când ești agresat verbal sau fizic, „Construim împreună o comunitate pașnică”- jocuri de rol pentru evidențierea rezolvării pașnice a conflictelor, „Zbor în siguranță” – ateliere artistico-plastice unde au creat baloane și norișori cu mesaje care să promoveze R.E.S.P.E.C.T.-ul și „Profilul copilului respectuos” – elevii au scris un cuvânt pozitiv care- i caracterizează au consolidat comportamentul bazat pe RESPECT și lipsit de acte de agresivitate și violență, în care să primeze solidaritatea, comunicarea și toleranța. Activitatea a reunit 28 elevi din clasele a VII-a C, a VIII-a D și a VIII-a E și s-a desfășurat în parteneriat cu Poliția orașului Gura Humorului reprezentată de agent șef adjunct Ursachi Loredana.
Alte acțiuni desfășurate în cadrul „Săptămânei Nonviolenței în mediul școlar” la nivelul școlii au cuprins o paletă diversă de jocuri și activități interactive: „Acolo unde nu există respect reciproc, apar întotdeauna probleme”, „OFER BUNĂTATE și arăt RESPECT celorlalți. Aleg să fiu amabil și bun pentru a fi un exemplu demn de urmat”, „Empatia – puterea de a-i înțelege pe ceilalți”, ,,Respectă, pentru a fi respectat!”, „Hai să fim prieteni”, „Campania R.E.S.P.E.C.T.- în clsa noastră”, „Împreună pentru o școală fără violență”, „Zâmbete prin cuvinte – Complimente pentru o clasă fără violență”, „Ziua Internațională a Non -violenței”, “Învățăm să fim mai buni”, „Săptămâna Nonviolenței în mediul școlar la clasele cu TSA”, „Emoția face parte din viața mea”,
„Clasele 0As, 0Bs, 1Cs, 2Ds, 3Cs și 6Bs și Săptămâna Nonviolenței în Mediul Școlar”,
„Săptămâna Nonviolenței în Mediul Școlar la clasele VIa Bs, a VIIa Es, IAs, a Xa s, Preg. As, a III-a Cs”, activitatea desfășurată în parteneriat cu Școala Gimnazială Nr. 1 Gura Humorului „Mâinile Unite construiesc un viitor fără violență!” și „Bunătate,ajutor,respect”.
Toate aceste activități ne dorim să se oglindească în comportamentul elevilor care să reflecte în fiecare zi acceptare, înțelegere și respect față de ce cei din jur.
A consemnat CPPE,
Prof. Istrate Isabella Maria
Intră acum și în grupul de