Intră acum și în grupul de
Trei persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile după ce au pus la cale un furt calificat în valoare de 36.800 de lei, la o sală de jocuri din Rădăuți, a anunțat Parchetul Judecătoriei Rădăuți. Inițial, unul dintre suspecți, un tânăr de 25 de ani, angajat al sălii de jocuri, a încercat să prezinte fapta drept o tâlhărie comisă de o persoană necunoscută, însă anchetatorii au descoperit că totul fusese o înscenare.
Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, în dimineața zilei de 24 decembrie 2024, în jurul orei 07:06, unul dintre suspecți, angajat al sălii de jocuri, a furnizat informații despre suma de bani din seif și a coordonat doi complici în vederea furtului. Unul dintre aceștia, purtând o mască și glugă, a intrat în incintă și, folosind un pistol fals, l-a „amenințat” pe angajat, care, conform planului, a deschis seiful și i-a înmânat suma de bani. Suspectul a fugit, fiind preluat de un autoturism condus de cel de-al treilea complice. Ulterior, cei trei au împărțit banii.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că angajatul sălii de jocuri a sesizat în mod fals poliția, pretinzând că a fost victima unei tâlhării. Pentru documentarea cazului, polițiștii au efectuat cinci percheziții domiciliare în județele Suceava și Ilfov, în urma cărora suspecții au fost reținuți și aduși la audieri.
Pe 12 februarie 2025, procurorii au dispus reținerea celor trei, iar în data de 13 februarie, Judecătoria Rădăuți a admis solicitarea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Cei trei sunt cercetați pentru furt calificat, sub forma autoratului și complicității.
Ancheta a fost coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți și desfășurată de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Rădăuți, cu sprijinul IPJ Ilfov, Direcției de Operațiuni Speciale și Brigăzii de Operațiuni Speciale Suceava.
Intră acum și în grupul de