Șofer din Liteni prins de două ori băut la volan, în aceeași noapte, de aceeași patrulă de poliție


Intră acum și în grupul de

Un bărbat de 46 de ani din județul Suceava s-a ales cu două dosare penale în aceeași noapte, după ce a fost surprins de două ori conducând sub influența alcoolului, de către aceeași patrulă de poliție.

În noaptea de 13 spre 14 februarie 2025, în jurul orei 01:50, polițiștii din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Preutești au oprit pentru un control de rutină un autoturism BMW care circula pe DC Bahna Arin, în comuna Preutești. La volan se afla un bărbat de 46 de ani, din satul Rotunda, orașul Liteni.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni pentru recoltarea probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei.

Surprinzător, același bărbat fusese oprit cu doar câteva ore înainte, în jurul orei 23:05, de aceeași patrulă de poliție, pe raza satului Basarabi. La acel moment, testarea alcoolscopică a indicat o alcoolemie de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele său fusese deja întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, iar șoferul a fost informat oficial că nu mai are dreptul să conducă.

Prin ignorarea interdicției și urcarea din nou la volan în stare de ebrietate, bărbatul a comis și infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis.

Polițiștii din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Preutești au deschis un nou dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

.


Intră acum și în grupul de