Tânăr prins în Straja conducând fără permis un autoturism neînmatriculat


Intră acum și în grupul de

Poliţiştii de frontieră suceveni au depistat în trafic, în localitatea Straja, un cetățean român la volanul unui autoturism fără număr de înmatriculare și fără a deține permis de conducere.

Potrivit STFP Suceava, sâmbătă, 15 februarie a.c., în jurul orei 10.00, pe timpul unei misiuni de specifice în zona de competență, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina au oprit în trafic, pentru control, în localitatea Straja, un autoturism care nu avea plăcuțe cu număr de înmatriculare. La volanul mașinii se afla un tânăr de 22 de ani, domiciliat în județul Suceava.

În urma verificărilor specifice în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că mijlocul de transport nu figurează ca fiind înmatriculat, iar șoferul nu deține permis de conducere.

Autovehiculul a fost indisponibilizat la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, polițiștii de frontieră suceveni efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducere fără a deține permis de conducere, fapte prevăzute și pedepsite de Codul Penal.


Intră acum și în grupul de