Incendiu în Dolheștii Mici: O anexă și acoperișul unei case au ars. Pompierii au intervenit cu cinci autospeciale


Intră acum și în grupul de

Un incendiu puternic a izbucnit aseară în localitatea Dolheștii Mici, județul Suceava, fiind anunțat la 112 la ora 20:37. Pompierii militari din subunitățile Dolhasca și Fălticeni, sprijiniți de lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Dolhasca, au intervenit cu cinci autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea incendiului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, locotenent colonel Alin Găleată, la sosirea echipajelor, flăcările se manifestau violent la o anexă gospodărească și la acoperișul unei case de locuit, existând un risc iminent de propagare la construcțiile din vecinătate. Eforturile pompierilor au dus la lichidarea incendiului după aproape trei ore, la ora 23:30.

Focul a distrus camera centralei termice și acoperișul locuinței pe o suprafață de aproximativ 140 de metri pătrați. De asemenea, bunuri materiale, pereții portanți ai casei, elemente de tâmplărie din PVC, obiecte de mobilier și alte bunuri din interior au fost fie arse, fie degradate. Cauza probabilă a incendiului a fost identificată ca fiind efectul termic generat de un coș de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile din jur.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au reușit să salveze locuințele învecinate, împreună cu bunurile aferente, împiedicând extinderea dezastrului.


Intră acum și în grupul de